De cele mai multe ori, sa ai un parinte celebru este o onoare, ceva cu care se mandreste oricine. Pentru Julie Sinatra, insa, faptul ca este fiica unuia dintre cei mai mari artisti ai secolului XX a fost ca un blestem. Femeia, acum in varsta de 68 de ani, a trait mai toata viata fara sa stie ca marele Sinatra era tatal ei.
„Aveam 53 de ani cand am aflat adevarul”, a declarat ea pentru un ziar local american. Julie, ai carui ochi albastri sunt exact ca ai lui „Ol’ Blue Eyes”, cum era poreclit Frank Sinatra, a descoperit accidental cine-i este tata.
„Ma uitam la televizor si treceam de la un canal la altul, cand am dat peste un documentar despre viata lui Frank Sinatra. Mi-a atras atentia, pentru ca una dintre femeile despre care se vorbea semana cu mama mea, care a cochetat cu actoria in tinerete”, a explicat Julie. Mama ei, care a fost maritata de mai multe ori, l-a cunoscut pe Sinatra in 1940, cand lucra ca hostess intr-un local din Las Vegas. Desi ambii erau casatoriti la acea vreme, cei doi au inceput o aventura care s-a intins pe parcursul a sapte ani. Din acea idila s-a nascut si Julie, care pretinde ca toata viata sa mama ei a abuzat-o si s-a purtat foarte urat cu ea, tocmai pentru ca ii amintea de barbatul care a parasit-o.
„Era mereu suparata pe mine. Abia acum imi dau seama ca ii aminteam de o perioada dureroasa din viata ei. Imi amintesc cum, cand aveam 11 ani, matusa mea Iva ii striga mamei: ‘Las-o macar sa-i asculte muzica!'”, a mai marturisit fiica din flori a lui Frank Sinatra. Cu ocazia implinirii a 96 de ani de la nasterea tatalui ei, in data de 12 decembrie 1915, Julie si-a lansat autobiografia, o carte in format electronic, in care vorbeste, printre altele, despre cat de mult a suferit toata viata din cauza ca a crescut fara tata. Ea nu a apucat sa-si cunoasca tatal, Frank Sinatra murind in 1998, inainte ca ea sa reuseasca sa-l contacteze.